Acte necesare pentru declararea terenurilor

 ACTELE NECESARE PENTRU DECLARAREA TERENURILOR

  1. Declaraţie tip (doc)(pdf), privind stabilirea impozitului pe teren datorat de persoane fizice vizată de către Serviciul Revendicări, Fond Funciar şi Registru Agricol, privind zona de incadrare şi/sau categoria de folosinţă a terenului 
  2. Act de dobandire (contract de vanzare-cumpărare, certificat de moştenitor, act de donaţie, hotărare judecătorească irevocabilă, act de partaj, titlu de proprietate, ordin emis de Prefectură etc.); 
  3. Buletin/Carte de identitate proprietari; 
  4. DOSAR PLIC.

♦ ACTE NECESARE PENTRU DECLARAREA TERENURILOR PROPRIETATE PUBLICĂ SAU PRIVATĂ A STATULUI ORI A UNITATILOR ADMINISTRATIV TERITORIALE INCHIRIATE SAU CONCESIONATE CATRE PERSOANE FIZICE 

  1. Declaraţie tip (doc)(pdf), completată la secţiunile care revin contribuabilului; 
  2. Contract de inchiriere sau concesiune
  3. Buletinul/Cartea de identitate a locatarilor sau concesionarilor; 
  4. DOSAR PLIC.

>>> actualizez lista

Actele necesare pentru declararea imobilelor și anexelor

 ACTELE NECESARE PENTRU DECLARAREA APARTAMENTELOR

  1. Declaraţie tip (doc), (pdf) completată la secţiunile care revin contribuabilului; 
  2. Act de dobandire (contract de vanzare-cumpărare, certificat de moştenitor, act de donaţie, hotărare judecătorească irevocabilă, act de partaj etc.); 
  3. Certificat de performanţă energetică (doar pentru imobilele dobandite prin contractele de vanzare-cumpărare);
  4. Buletin/Carte de identitate proprietari;
  5. DOSAR PLIC.

♦ ACTELE NECESARE PENTRU DECLARAREA CLĂDIRILOR (CASELOR) 

  1. Declaraţie tip (doc), (pdf), completată la secţiunile care revin contribuabilului; 
  2. Act de dobandire (contract vanzare/cumpărare, certificat de moştenitor, act de donaţie, hotărare judecătorească irevocabilă, act de partaj etc.); 
  3. Schiţa construcţiei (Suprafaţa desfăşurată a unei clădiri se determină prin insumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv suprafeţele balcoanelor, ale logiilor şi ale celor situate la subsol. In calcul nu se cuprind suprafeţele podurilor, care nu sunt utilizate ca şi locuinţă, precum şi cele ale scărilor şi teraselor neacoperite);
  4.  Certificat de performanţă energetică (doar pentru imobilele dobandite prin contractele de vanzare-cumpărare);
  5. Buletin/Carte de identitate proprietari;
  6. DOSAR PLIC.

♦ ACTELE NECESARE PENTRU DECLARAREA CLĂDIRILOR NOU CONSTRUITE 

  1. Declaraţie tip (doc), (pdf), completată la secţiunile care revin contribuabilului;
  2. Autorizaţia de construire;
  3. Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor sau Procesul-verbal de recepţie privind stadiul lucrărilor;
  4. Schiţa construcţiei din dosarul de autorizare (Suprafaţa desfăşurată a unei clădiri se determină prin insumarea suprafeţelor secţiunilor tuturor nivelurilor sale, inclusiv suprafeţele balcoanelor, ale logiilor şi ale celor situate la subsol. In calcul nu se cuprind suprafeţele podurilor, care nu sunt utilizate ca şi locuinţă, precum şi cele ale scărilor şi teraselor neacoperite); 
  5. Certificat de performanţă energetică (doar in cazul imobilelor pentru care s-a emis Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor);
  6. Memoriu tehnic şi memoriu de arhitectură din dosarul de autorizare;
  7. Buletin/Carte de identitate proprietari; 
  8. DOSAR PLIC.

♦ ACTELE NECESARE PENTRU DECLARAREA GARAJELOR 

  1. Declaraţie tip (doc), (pdf), completată la secţiunile care revin contribuabilului; 
  2. Act de dobandire (contract vanzare-cumpărare, autorizaţia de construire etc.); 
  3. Contract garaj emis de Serviciul public de interes local pentru administrarea parcărilor;
  4. Schiţa garajului: cu dimensiuni exterioare; 
  5. Buletin/Carte de identitate proprietari;
  6. DOSAR PLIC.

>>> actualizez lista

SCOATEREA DIN EVIDENŢA FISCALĂ A TERENURILOR ŞI CLĂDIRILOR

♦ ACTE NECESARE PENTRU SCOATEREA DIN EVIDENŢA FISCALĂ A TERENURILOR ŞI CLĂDIRILOR

  1. Declaraţie tip (doc), (pdf) completată la secţiunile care revin contribuabilului; 
  2. Act de instrăinare: (ex.contract de vanzare-cumpărare, certificat de moştenitor, sentinţă irevocabilă, act de adjudecare etc.)
  3. (In cazul clădirilor demolate: Proces-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de desfinţare (demolare) anregistrat la Serviciul Autorizări Construcţii la care se anexează şi Autorizaţia de desfiinţare);
  4. Buletin/Carte de identitate proprietar.

ACTE NECESARE PENTRU SCOATEREA DIN EVIDENŢA FISCALĂ a mijloacelor de transport

  1. Declaraţie tip (doc)(doc) completată la secţiunile care revin contribuabilului; 
  2. Act de instrăinare: (ex.contract de vanzare-cumpărare, certificat de moştenitor, sentinţă irevocabilă etc.);
  3. Document din care sa reiasă că mijlocul de transport a fost dezmembrat, in condiţiile Ordonantei Guvernului nr. 82/2000 privind autorizarea agenţilor economici care desfăşoară activităţi de dezmembrare a vehiculelor uzate;
  4. Adeverinţă eliberată de autorităţile competente care certifică inregistrarea furtului mijlocului de transport; 
  5. Buletin/Carte de identitate proprietar.

Notă: In cazul mijloacelor de transport care se instrăinează in afara Romaniei se va solicita şi certificat de radiere pentru export eliberat de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Inmatricularea Vehiculelor Hunedoara.

ELIBERAREA UNUI CERTIFICAT DE ATESTARE FISCALĂ

 ACTE NECESARE PENTRU ELIBERAREA UNUI CERTIFICAT DE ATESTARE FISCALĂ

          CERERE TIP (doc) (pdf) 

Alte documente in functie de situatie:

  1. extras Carte Funciara
  2.  vanzare/donaţie, intabulare, ipotecă clădiri/terenuri: BI/CI in original si copie
  3.  vanzare mijloace transport: BI/CI in original si copie, contract vanzare-cumpărare; dacă este cazul – carte identitate vehicul RAR;
  4. succesiune: BI/CI in original si copie, certificat de deces; dacă este cazul – testament, certificat de naştere, carte identitate RAR;
  5.  vanzare prin mandatar: BI/CI in original si copie, procură specială autentificată la notar;
  6. program ”casa verde”, licitaţii, autorizaţii taxi, program ”rabla”, alte situatii: BI/CI in original si copie; dacă este cazul – carte identitate RAR
  7. ptr.copil minor: certificat de naştere copil,BI/CI in original si copie părinte
    – Buletin/Carte de identitate proprietar.

Solicitarea certificatului se poate face şi de către un imputernicit care va prezenta: 
IMPUTERNICIREA in original, copie BI/CI imputernicit, copie BI/CI a persoanei care imputerniceşte